Și am pornit pe drumuri necunoscute...care de fapt sunt atât de cunoscute! Până și ceea ce cunoști depinde de relativitate... Pe sub frunzele ruginii ale toamnei și sub cerul înnorat care e gata sa plângă...să plângă pe mine, pe alţii, pe frunze. Nori, toamnă, frig, frunze...o stare de Bacovia generală simt că a cuprins tot..și simt cum mă cuprinde-o dulce melancolie.
Un soare obosit de octombrie iese de după nori și mă privește alene, îl privesc înapoi, doar nu o sa îl las să mă intimedeze, nu?! Peisajul se schimbă. Miroase a dealuri și păduri, miroase a aer curat..miroase a amintiri, a locuri de mult lăsate în urmă. Miroase a acasă și miroase a o ană demult schimbată.
Schimbată în bine, schimbată în rău? Ce e bine și ce rău? Mă pierd în noţiuni antonimice, mă pierd în lucruri și în locuri, mă pierd în alţii și mă pierd în mine...mă pierd și îmi e din ce în ce mai greu să mă găsesc în acest tot colosal...care parcă crește. Ei, da, orice problema are și o soluţie. Te pierzi, te gasești, e în mersul lucrurilor. Nu mai contează că e bine sau e rău, contează doar că te-ai găsit! Printre atâţia oameni și faruri de mașini te-ai găsit și asta e tot ce contează! Sunt prea fericită că m-am găsit ca să mă intereseze alţii.
Castani pretutideni! Frunze cad precum amintiri, unele mai mult colorate, altele mai puţin, dar tot amintiri sunt toate...tot un fel de eu sunt și ele. Un eu vechi actual. Un eu actual vechi. Doar eu. Nuanţe diferite de frunze și nuanţe diferite de eu. Dar sunt tot frunze și sunt tot eu.
Precum un Costache avar, adun. Adun frunze și adun amintiri. E toamnă, e octombrie, e un sentiment de melancolie...și ana se bucura de el. Cu bacovia în stanga și cu vechea ana în dreapta, merg pe drumul meu printre frunzele cazute. gata să le adun și să fac ceva frumos din ele.
Tu ești?
Cu drag și cu multe vise,
Micuţa Ana
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu