La revedere, dar pe curând!

     Bună bună, cititorule! Îți scriu ca să îți aduc două vești. Una bună și una rea. Cea rea este că nu o să mai scriu aici.Iar cea bună e că o să scriu în continuare. Vreau să fac asta într-un mod mai profesionist, mai organizat și la un nivel mai mare. Ana are multe vise și începe să lucreze la ele. 

   Mai jos ai și detalii:

      -> Poezii cu vise  = anaarevise.wordpress.com : Rețeta: Cuvinte, metafore, gânduri, sentimente și trăiri. Ingredientele finale, dar nu cele din urmă sunt: merele și visele Anei.

     -> A&I (Un altfel de usturoi)  = cititorideai.wordpress.com : Dacă nu știai, ai înseamnă usturoi. Ei bine, aici  AI  un altfel de usturoi, mai exact gânduri, născociri, articole și povești! Menționez că aici o am parteneră, pe Isa.

   -> Verde pentru umor : E un răvaș, e o poveste, e o scrisoare? E un email cu dume, bancuri, povestioare amuzante și eventual citate. O dată la câteva zile trimit un astfel de email. Vrei să-l primești? Scrie-mi aici -> ana.visatoarea@yahoo.com

Cu drag și cu multe vise,

Ana

Povestea frunzelor de octombrie.

      Și am pornit pe drumuri necunoscute...care de fapt sunt atât de cunoscute! Până și ceea ce cunoști depinde de relativitate... Pe sub frunzele ruginii ale toamnei și sub cerul înnorat care e gata sa plângă...să plângă pe mine, pe alţii, pe frunze. Nori, toamnă, frig, frunze...o stare de Bacovia generală simt că a cuprins tot..și simt cum mă cuprinde-o dulce melancolie.
      Un soare obosit de octombrie iese de după nori și mă privește alene, îl privesc înapoi, doar nu o sa îl las să mă intimedeze, nu?! Peisajul se schimbă. Miroase a dealuri și păduri, miroase a aer curat..miroase a amintiri, a locuri de mult lăsate în urmă. Miroase a acasă și miroase a o ană demult schimbată.
     Schimbată în bine, schimbată în rău? Ce e bine și ce rău? Mă pierd în noţiuni antonimice, mă pierd în lucruri și în locuri, mă pierd în alţii și mă pierd în mine...mă pierd și îmi e din ce în ce mai greu să mă găsesc în acest tot colosal...care parcă crește. Ei, da, orice problema are și o soluţie. Te pierzi, te gasești, e în mersul lucrurilor. Nu mai contează că e bine sau e rău, contează doar că te-ai găsit! Printre atâţia oameni și faruri de mașini te-ai găsit și asta e tot ce contează! Sunt prea fericită că m-am găsit ca să mă intereseze alţii.
       Castani pretutideni! Frunze cad precum amintiri, unele mai mult colorate, altele mai puţin, dar tot amintiri sunt toate...tot un fel de eu sunt și ele. Un eu vechi actual. Un eu actual vechi. Doar eu. Nuanţe diferite de frunze și nuanţe diferite de eu. Dar sunt tot frunze și sunt tot eu.
      Precum un Costache avar, adun. Adun frunze și adun amintiri. E toamnă, e octombrie, e un sentiment de melancolie...și ana se bucura de el. Cu bacovia în stanga și cu vechea ana în dreapta, merg pe  drumul meu printre frunzele cazute. gata să le adun și să fac ceva frumos din ele.

Tu ești?

Cu drag și cu multe vise,
Micuţa Ana

Povestea unui liceu teroretic.

   

      A fost odată ca niciodată un liceu teoretic. Sau cel puțin așa credea toată lumea inițial. Mai apoi, datorită unor fapte prezentate mai jos, a ajuns teroretic, sau cel puțin așa zic oamenii.

      

     Datorită unor lucruri ilegale, care aparent se practică de mai mult timp acolo ( sau cel puțin așa susțin unii și alții, oameni în care se trezește simțul dreptății după ani și ani, de ce? pentru că atunci când vine vorba de pielea ta, scapă cine poate! Uiți de mândrie și onoare și faci orice ca să scapi tu, nu? Mi-e silă! ) și mai precis, datorită unui frustrat/frustrate care a avut ceva nemulțumiri și a vrut să se răzbune pe o întreagă generație de elevi și de profesori, povestea a început să prindă viață. Cum? Simplu! O plângere și apoi investigări peste investigări și elevi eliminați, elevi vinovați sau nevinovați, care sunt obligați să își amâne visul cu un an, să repete din nou și din nou materia pentru a fi capabili să se prezinte cum se cuvine peste două sesiuni.

    X-ulescu care e fiul/fiica lui Z și Y se plânge că a fost eliminat datorită unei greșeli, că tot ce a vrut să facă a fost să își ajute colegii...când de fapt el/ea era persona ajutată, iar tu, cel care a ajutat nu poți dovedi în vreun fel că totul a fost nedrept sau că pur și simplu ai fost constrâns să muți o foaie de pe o bancă pe alta. De ce suferi tu? Ah da, pentru că tu nu ești copilul lui Z sau a lui Y, nu ești suficient de bogat ca oamenii să te creadă important și, evident, nu ai cheltuit munți de bani pe meditații ca oamenii să te creadă mare inteligent. Te respect nici mai mult, nici mai puțin ca pe o bancnotă de 1 leu. Nu valorezi mai mult pentru mine.

   Să vorbim și despre capra vecinului că așa e la modă. Eu sunt eu, sunt egoistă, da! Îmi pasă doar de mine. Dacă eu am luat nota 8 pe meritul meu, nu mă interesează cum a luat vecinul meu nota 10. Dar tu? Dacă ești tu la fund te simți mai bine să tragi cât mai mulți cu tine? Cu ce te simți tu mai bine, infatuatule? Ar trebui să îți fie rușine să te mai uiți în oglindă. Sau  poate o să crape oglinda când o să-ți vadă fața. M-aș bucura pentru ea. 

   M-am săturat de atâta reclamă proastă pentru un liceu bun, m-am săturat de oameni care cred că știu ce și cum s-a întâmplat acolo sau care judecă. DESTUL, oameni buni, destul! Ca în orice liceu, acolo sunt și profesori buni și mai puțini buni, sunt elevi buni și elevi slabi, sunt OAMENI cu caracter și oameni fără scrupule, animale... sunt ca peste tot. Iar pentru această ultimă categorie îmi pare rău că există.

     Dragă elevule care ai fost eliminat pe drept sau pe nedrept, fii tare! Promite-ți ție însuți să amâni visul cu un an, dar să nu cumva să renunți la el! Să muncești zi de zi ca să îl îndeplinești și să iei această întâmplare ca pe o lecție. Să mai știi de asemenea că, astfel de oameni de toată jena,animale de genu, o să mai întâlnești de multe ori pe drumul tău. Învață să te ferești de ei, dăunează grav viselor. 

Cu oameni buni și răi, cu rele și cu bune, eu, Ana, mărturisesc că sunt mândră de acest liceu "teroretic" al meu. Întotdeauna voi fi. Elevule care citești, promite-mi că nu îl vei disprețui  din cauza animalelor, ci că îl vei aprecia pentru oamenii adevărați pe care i-ai întâlnit acolo.

Cu drag și cu multe vise,

Micuța Ana

Povestea unui strop de ploaie.

   

      Plouă afară. Aș vrea ca asta să fie tot ce pot să spun despre ploaie în momentul ăsta, în preţioasa asta de clipă, dar nu e. Bacovia nu se mai poate bucura de ploaie, dar se bucură Ana! Tu nu vrei să te bucuri cu mine? De fiecare picătură care cade cu repeziciune de sus, din acel cer pe care mulţi îl consideră limita, de fiecare fior pe care ţi-l poate da un strop de ploaie, de tot ce e și de tot ce nu e? Se aseamănă atât de mult cu tine, dar ești prea preocupat de tine ca să observi asta. Să începem cu începutul:

     Cerul. De acolo începe ploaia să cadă, din nori dacă vrei tu mai exact. Cade încet sau cu repeziciune, se oprește într-un parbriz grăbit să-și tragă răsuflarea, iar apoi continuă alergarea. Toată lumea caută ceva, de ce ai crede că el nu? Doar pentru că e mic? Doar pentru că îndată ce a ajuns jos nu îl mai poţi distinge? El există, la fel ca mine și la fel ca tine. Niciodată nu o sa vezi anumite lucruri dacă nu te uiţi, dacă nu le privești. Învaţă să privești dincolo de ceea ce e fizic, picătura aia de ploaie încă există și după ce a intrat în pământ la fel cum tu o să exiști încă după ce i te alături. Mă opresc aici...căci începe să devină prea macabru. O fi Bacovia de vină.

      Străzile sunt aproape goale, iar oamenii se grăbesc nicăieri, parcă ar fi într-o cursă cu stropii de ploaie, oare cine o să câștige? O ambulanţă dintr-un nicăieri diferit îmi distruge liniștea...și atunci m-am trezit.

     Sunt eu, sunt eu și ploaia. Copilul din mine fuge speriat și se ascunde într-un colţ. Acum m-am convins. O să îl prindă rugina acolo. Îmi promit mie să nu uit de el, să nu uit unde s-a ascuns, să nu las jocul să dureze prea mult sau în cel mai rău caz, să îi fac câte-o vizită din când în când. Da, asta e! Îmi notez în calendar să îmi fac timp și pentru asta. Pe calendarul de pe birou, chiar lângă visele ce le-ai lăsat când ai plecat.

     Îmi mai promit să uit că te-am întâlnit și că mi-ai deviat căderea. Sper să șterg secvenţa asta din propria-mi memorie, aș crede că am control asupra ei. Vântul bate și realizez că unele lucruri nu depind de mine. Îmi adun toate puterile și încerc să mă împotrivesc curentului. E inutil. Ploaia cade și eu cad odată cu ea. Îmi amintesc apoi că am pe cineva drag căreia i-am promis o vizită. Ah, acum îmi amintesc! Am vise, am vise care mă ajută să nu cad, am vise datorită cărora sunt eu. Am atât de multe chiar dacă tu crezi că nu am nimic. Un suflet fără vise e un mort viu. Un suflet fără vise nu se poate compara nici măcar cu un mic strop de ploaie. Aș zice că e destul de clar câștigătorul în cazul unei competiţii. Un strop de ploaie e superior atât de mult prin atât de puţine!

    Încă nu ţi-ai dat seama? Sunt eu, sunt un strop de ploaie și asta e povestea mea.

De-a v-aţi ascuns!

  Destul cu joaca cu tine însuţi, cu alţii. Ajung încercările de a demonstra mereu ceva, străduirea zadarnică de a-i face pe oameni să te vadă așa cum ești tu cu adevărat. Aș zice să nu îţi mai pierzi timpul încercând zadarnic să schimbi păreri de nimic, mai bine folosește timpul ca să apreciezi oamenii adevărati din viaţa ta, cei care te văd pe tine exact așa cum ești, și mai important, te acceptă. Parcă ţi-am mai spus că cea mai importantă părere despre orice este a ta și că nu contează cantitatea, ci calitatea!Și nu în ultimul rând, destul cu încercarea de a te schimba pentru a face altora pe plac .Adevarata schimbare trebuie să vină din interior, nu de la alţii.

    Destul cu încercarea de a te ascunde de lume, de mine și de tine însuţi. Degeaba te pierzi printre oameni și alergări inutile, căci "așa e jocul, îl joci în doi, în trei, în câţi vrei" și tu urmezi cu stricteţe regulile, așa-i?

    "N-avem decât o viaţă, dar nu e timp să o trăim!" Iţi tot spun să trăiești clipa! Nu vreau să ajungi și tu să nu ai timp nici măcar de un joc de-a v-aţi ascuns pe afară, în timp ce  jocul adevărat e aproape de final. Nu te poţi ascunde la nesfârșit: "sașe,șapte,opt..." Ai ghicit! În curând o să îţi strig numele la copac! "Nouă, zece".

Te-am găsit și te-ai găsit!

Și acum că joaca s-a încheiat, poţi începe să lucrezi la visele tale, doar nu vrei să le lași să ruginească, nu?

   De cealaltă parte a copacului,

Cu drag și cu multe vise,

Micuta Ana

Fericire! :)

      Sau poate ar trebuie să inventez chiar acum o prescurtare? De genu : ferici... și atât! Oamenii se grăbesc să nu mai simtă fericire, e de parcă ar încerca din răsputeri să elimine endorfinele și dopamina ca și când  le-ar displace sentimentul de fericire. Înțeleg că e mai simplu să găsești mereu motive pentru care să te smiorcăi în stânga și în dreapta, dar nu ar fi oare mai frumos să  mai arunci o amărâtă de privire din când în când și la părțile bune? Te bucuri pentru 5 minute pentru lucrurile bune din viața ta, ca și un copil care primește o jucărie nouă și se plictisește de ea imediat. 

      Bucură-te că ești, bucură-te că poți privi florile de primăvară în toată frumusețea lor, le poți simți mirosul, iar dacă arunci o privire mai atentă, îți poți da seama că a venit primăvara, da , pământul începe să prindă viață laolaltă cu oamenii care profită de acest lucru și încep lucrările specifice, ei bine, sincer pot să îți spun că ei se bucură cu siguranță de o zi însorită. Bucură-te că poți atinge o carte, că poți să îi simți mirosul în timp ce o răsfoiești. Descoperă lucrurile care îți provoacă această stare de fericire, și... un sfat prietenesc : Oricât de ocupat ai fi sau ai crede că ești, nu înceta să faci aceste lucruri care îți provoacă fericire.

      Viața ta nu e cum cred alții că e,ci așa cum crezi tu că e, așa cum o faci să fie. Gândește-te că ar fi frumos ca atunci când ajungi la o anumită vârstă să poți spune cu mândrie că viața ta a fost cum a fost pentru că tu ai vrut să fie așa, că tu ai luat deciziile, și nu alții pentru tine, și că dacă în ochii altora, deciziile tale sunt greșite, pentru tine sunt corecte, iar dacă se întâmplă să fi avut multe greșeli, eh ce pot zice? Toată lumea face greșeli. Ce e important e să poți fi în stare să îți asumi greșelile, să nu fi doar un care dă vina pe alți oameni sau pe împrejurări.

    Oscar Wilde spunea așa: "Există două tragedii în viață: prima e să nu obții ce îți dorești, iar a doua e să obții ce îți dorești". De ce? Simplu! O dată ce obții un lucru își pierde valoarea, e important până când te obișnuiești cu el. Cu cât durează mai mult timp să obții ceva, cu atât acel ceva e mai prețios pentru tine, iar dacă îl pierzi, atunci cu siguranță îți dai seama că e important. Știi cum se spune? Că îți dai seama de importanța lucrurilor doar după ce nu le mai ai și aici am un exemplu foarte bun, hârtia igienică.

    Fericire? Nu pot să o descriu. Fericirea asta e întâlnită în atâtea feluri pe câți oameni sunt. Doar fi sigur că nu uiți să te bucuri pentru ce ai, să faci lucruri care te fac fericit în fiecare zi, să nu uiți să zâmbești în fiecare zi, să nu uiți că micuța Ana e chiar aici.

    Ana și-a dat seama ce o face fericită și are grijă  să facă în fiecare zi cel puțin unul din lucrurile respective. O să îți mai zic un secret, tu ești unul din ele.

Cu drag și cu multe vise,

Micuța Ana

Nicăieri.

   

   Și cică toți oamenii au un țel, un vis, un loc unde vor cu atâta zel să ajungă... e destul de clară treaba cum că oamenii nu vor să se întoarcă nicăieri, vor doar să ajungă la celalalt nicăieri la care visează atâta, cu ce o fi mai deosebit nicăieriul ăsta de celalalt nu știu să îți spun, poate îmi spui tu mie.

  Aș vrea să îți descriu nicăieriul meu, dar nu pot... pentru că nu știu unde e, nu știu cum arată, nu știu ce e, dar știu că e undeva și că îl voi găsi..și mai știu că voi avea nicăieriul de unde am plecat, nicăieriul ăsta pe care îl iubesc și la care simt nevoia să mă întorc, pur și simplu, simt că fără acest nicăeri nu îl voi găsi niciodată pe celălalt. Simt că acest nicăieri e o parte din mine. Mă cuprind fiori doar când mă gândesc la el, eh, poate ar fi cazul să nu mă mai mint că nu simt nimic. Voi presupune că ești de acord cu mine.

   Oamenii vin și pleacă, visele le găsești și le arunci la gunoi, o fi totul despre locație, precum spune Van Helsing, dar și cu locația treaba stă exact la fel, de ce? Pentru că nicăieriul ăsta se poate schimba oricând, tu te poți schimba oricând, oamenii din jurul tău la fel... poate de multe ori fără să știi cauza, dar serios acum? Cu siguranță că vezi efectul. Poate tu crezi că ți-ai găsit nicăieriul unde vrei să ajungi, poate... dacă chiar ești sigur, atunci un sincer felicitări din partea mea, dacă încă cauți, atunci un sincer sfat: Nu te opri! Eu nu te opresc, nu te opresc din citit, nu te opresc să trăiești, nu te opresc să cauți. Nu lăsa nimic și nimeni să te oprească! Experimentează, trăiește, visează, caută-ți nicăieriul, iar când îl găsești, poate mi-l arăți și mie. Ți l-aș arăta pe al meu, dar încă nu l-am găsit, în schimb îți pot arăta nicăieriul meu de acum.

   Cine spune că e rău să fii pierdut? E probabil un om atât de perfecționist, fixist și probabil nu știe cât de bine e să fii pierdut în direcția bună. Și acum o să îmi spui că poate direcția de fapt nu e bună? Nu cred că e nevoie să îți spun că nu îmi pasă, îți spun și de ce: dacă toți cred că direcția e  greșită, iar eu cred că de fapt e bună, atunci asta e tot ce trebuie să știu.

Te salut dintr-al meu nicăieri,

Ana